Callcenter Parbrize Pilkington

*9900 (Tarifare normală)

Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului ?

Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului ?

Intrebarea care si-a rostit-o, credem cam fiecare sofer – de ce parbrizul are puncte negre ? acum are un raspuns.

Mulți pasionați ai domeniului auto din Anglia si-au pus această întrebare care am descoperit că este tot mai prezenta in comunicarea cu clientii nostri din rețeaua națională centre de parbrize din Pilkington.

Am apelat la specialiștii uneia dintre primele fabrici de geamuri Pilkington din UK înfiinţată în 1826 şi am pus întrebarea care ne chinuie şi pe noi. O luăm cu începutul răspunsului pe care l-am primit: pe conturul parbrizului e o fâşie neagră din ceramică. Rolurile ei sunt multiple şi nu poate fi scoasă oricât ai încerca. Însă cea mai mare utilitate a ei este cea de barieră împotriva razellor fierbinţi care ar topi la contactul cu parbrizul soluţia care sigilează parbrizul şi tabla. În acelaşi timp, fâşia aceasta neagră nivelează perfect parbrizul cu montanţii maşinii pe care vine ataşat şi nu lasă expusă soluţia de sigilare, care s-ar vedea urât.

Acum am ajuns şi la punctele negre. Potrivit unui important specialist in productia sticlei din fabrica Pilkington UK – Anglia, susţine că rolul lor e acela de a asigura o tranziţie normală de la negru la transparenţa geamului, aşa încât nu incomodează ochiul prin trecerea bruscă de la ceva opac la transparenţă. Un alt expert al nostru din fabrica de sticlă Pilkington din Pittsburgh, SUA, are o poveste care o include şi pe cea a englezului. Parbrizul e curbat din cauza temperaturilor mari din cuptor. Fâşia neagră de pe conturul parbrizului se încălzeşte mai tare şi mai rapid decât porţiunea translucidă a parbrizului. Aşa că, dacă nu ar fi acolo un gradient (puncte din ce în ce mai reduse) care disipă treptat temperatura când geamul e în cuptor, ar avea nişte distorsiuni în câmpul vizual – numite şi aberaţii de sfericitate. Mai simplu tradus: dacă nu am avea punctele negre care scad gradual în dimensiune, la îmbinarea dintre parbriz şi acea fâşie neagră s-ar vedea ca printr-un fund de borcan.  (adaptare text – Promotor/Autor Alexandru Banu)

Dacă va aflați în situația de a avea un geam, luneta sau parbriz spart, trebuie sa știți ca Pilkington Automotive Romania este lider in furnizarea și montajul geamurilor auto de calitate Premium de prim-montaj originale la preturi promoționale.
In cele 25 centre de parbrize naționale beneficiati de servicii de montaj adecvate oferite de personalul profesionist al companiei. 
Tot în cele 25 centre de parbrize din rețeaua națională executam oferim consultanta în constatarea și decontarea directa pe Casco a daunelor geamurilor auto.
Pilkington ofera clientilor sai consiliere și garanție tuturor serviciilor prestate precum și geamurilor auto comercializate.

https://www.parbrize.ro/pilkington–partenerul-companiilor…

Principalele servicii oferite clienților noștri sunt:

Durata montaj autoturisme – 3 ore
Garantie 24 luni la deformatii optice, infiltratii de apa si exfofieri de strat.
Garantie montaj – 30 zile.
25 sedii de montaj, constatari daune si decontare pe Casco.
Plata Cash, Card, Card Avantaj în 3 rate egale fără dobânda de la Credit Europe Bank în toate sediile Pilkington Romania.

Suna acum Call Center Pilkington *9900 sau pentru București la numerele de mai jos:

0213373030 sau la
0212302222 sau la 
0213372233 sau la
0372773707 sau la
0735904505 și solicita o oferta de pret pentru inlocuirea parbrizului masinii tale!

Avem disponibile pe stoc o multime de repere la PRET PROMOTIONAL pentru toate modelele mărcilor auto.

Poti trimite un email cu solicitarea ta la adresa :

CallCenterPilkington@ro.nsg.com

Pilkington în Romania este prezent in 25 de centre de parbrize naționale unde comercializează și montează geamurile laterale, parbrizele și lunetele de prim montaj în regim aftermarket cu calitate Premium similara celor Originale.
PILKINGTON ROMÂNIA  este partener direct si beneficiaza de decontare directa cu societatile de asigurare emitente de polite de asigurare de tip CASCO.
Pentru inlocuirea unui parbriz in regim Casco aveti nevoie de urmatoarele documente:
certificat de inmatriculare (talon)
carte de identitate
permis conducere
polita casco – copie
imputernicire – dupa caz de la propietar( de la firma leasing catre societatea utilizatoare sau persoana/reprezentant utilizator)
imputernicire – dupa caz de la propietar( de la societatea comerciala catre persoana/reprezentant utilizator).

Poti apela direct pentru informatii, dispecerii celor 25 locatiiale Pilkington Romania din rețeaua națională de centre de parbrize la numerele de telefon din lista ce se regaseste in link-ul de mai jos :

https://www.parbrize.ro/network.php

www.parbrize.ro

Echipa Pilkington Romania